Cum am ajuns aici? De la statul acasă în ziua votului la mitingul PSD

de: George Stanciu
07 06. 2018
Radu Oltean

Marele miting anunțat cu surle și trâmbițe de către PSD se apropie, bine organizat, iar dacă vrei să știi cum am ajuns aici, poți să te uiți un pic mai jos.

PSD-ul, sau mai bine zis, Liviu Dragnea, voia să scoată în stradă un milion de oameni, ca să arate că el e vătaful. Logistica unui asemenea eveniment pare că a dat cu virgulă, așa că nu știm cam câți oameni vor fi- depinde cât de mulți poți fi luați cu arcanul de prin toate județele țării, ca să fiarbă în autocare și în trenuri ore întregi până ajung la Capitală.

[related]

Evident, n-or să fie nici ăia 300.000 pe care i-a scos în stradă tot Liviu acum vreun an și ceva, dar or să fie destui. Pentru că PSD-ul reușește totuși să mobilizeze oamenii, mai cu un sandviș și o apă, mai cu 50 de lei, mai cu promisiunea unui ajutor social fără muncă două luni, chestii uzuale.

Liviu la butoane

Da, PSD-ul reușește să mobilizeze oamenii și o face de decenii bune, încă de când literele erau FSN, ca să nu îndrăznesc să mă duc înapoi la rădăcina reală a răului, PCR. Știe pe ce butoane trebuie să apese ca să stimuleze oamenii, pe butonul de pensie, pe butonul de spor la salariu, pe butonul de mită electorală, sau de ce nu, pe butonul de ridicare a morților din gropi.

PSD mai reușește să-i mobilizeze și pe alții: a mobilizat vreo 600.000 de oameni la apogeul protestelor din iarna lui 2017. Am înghețat cu toții în frig și am urlat ca descreierații la o clădire goală la orele serii, iar uitându-mă în urmă, cred că am răcit degeaba atunci. Vor fi mereu unii care să-mi spună că ”s-a schimbat ceva, lui Liviu îi e frică de stradă, a dat înapoi”, dar mă lasă rece asta.

Nu s-a schimbat nimic, roțile mecanismului se învârt mai abitir ca niciodată, iar Liviu n-a dat vreodată impresia că a scăpat lațul din mână. Iar mâine s-ar putea să dovedească pentru o bună vreme de-acum încolo că nici nu o va face. Condamnat rimează cu amânat, dar la fel de bine o face și achitat.

Cum am ajuns aici?

PSD mobilizează românii să iasă în stradă, mai ales iarna (asta s-ar putea să fie blestemul nostru de ieșit la proteste, încă de acum vreo 29 de ani), dar cumva nu reușește să-i mobilizeze să meargă și la vot. Dacă ți se pare că lucrurile merg prost și că ar fi putut merge mai bine, atunci dă vina pe toți cei care s-au dus la schi, la concerte, pe terase sau care pur și simplu au stat acasă, că votul lor oricum nu conta.

Iar dacă ești unul dintre ei, sper că te simți vinovat. Dacă încă mai crezi că ”indiferent cine e la putere”, tu nu ești afectat, o să-ți dai seama la un moment dat că te înșeli. Nu pe toți ne apucă simultan, pentru că nu pe toți ne dor aceleași lucruri. Dar Liviu et al vor lovi în toate.

Radu Oltean a ilustrat plastic și pe alocuri, înfricoșător, motivele pentru care am ajuns aici, în situația în care Puterea arată pisica printr-un miting împotriva a [alege tu abuzul preferat].

Toți politicienii sunt la fel: prima greșeală pe care o fac oamenii care nu votează. Înainte să mai spui asta, n-ar fi rău să citești măcar programele de guvernare (da, știu că ți-e scârbă de replica asta, dar încearcă) și să vezi cine și ce vrea. Vezi și cine sunt candidații și ce bube au, iar dacă n-au, cu atât mai bine.

M-am săturat să votez răul cel mic: s-a schimbat de ceva vreme asta, chiar dacă lumea încă mai crede că există doar varianta răului cel mai mic. Din nou, ca să treci peste asta, te invit să faci aceleași lucruri pe care ți le-am spus mai sus. Citește și descoperă.

Mă piș pe el de vot: probabil că Alina Dumitriu, fata cu tricoul ăla șmecher de acum câțiva ani, se pișă în continuare pe el de vot, iar asta e cea mai proastă atitudine pe care poți s-o ai. Dacă vrei cu adevărat să contezi, nu poți doar să-ți pierzi serile și să urli la lună anti-guvern. Dacă nu, fă-o în continuare și apoi întreabă-te de ce iese PSD-ul și de ce râde Europa de noi că suntem înapoiați.

Niciun partid nu mă reprezintă: ai fi surprins. Într-adevăr, nu vei găsi niciodată partidul ale căror viziuni să fie identice cu ale tale și e natural. Dar dacă faci ce am zis deja mai devreme și te pui pe cercetare, vei găsi un partid care să te reprezinte. În cel mai rău caz, fă un test pe internet și află cu ce partid te-ai identifica. Sau, dacă totuși crezi că nu te identifici cu nimeni, du-te și pune ștampila pe toți. Așa poți fi sigur că nu o va face altcineva în locul tău.

Nu mă interesează politica: dar te interesează că ți s-a scumpit factura la curent? Te interesează că s-au scumpit alimentele? Te interesează că s-a scumpit benzina sau tu tot de 50 de lei pui? Te interesează că s-ar putea să ai nevoie de un serviciu de la stat și va trebui să scoți din buzunar ca să ai parte de el? Dacă te interesează vreunul din lucrurile astea și multe altele similare, atunci te interesează și politica.

[readmore]

Toți politicienii fură: nu, nu toți politicienii fură, n-au toți stofă de mafioți parveniți peste noapte, după ce-au întors brazda în tinerețe. Dar iarăși, dacă nu îți dedici măcar un minimum de timp ca să afli cine nu a băgat mâna în buzunarele statului, n-o să știi că sunt unii care nu fură de la stat și de la tine.

Indiferent cine vine la putere, nu se va schimba nimic: n-ai deja dovezi că lucrurile pot merge întotdeauna mai rău? De ce n-ar merge și mai bine? Au mers și mai bine de câteva ori, chiar recent, în timpul guvernului încă hulit, care a lăsat greaua moștenire. Da, se poate și mai bine, dar asta doar dacă nu mai sprijini mafioții.

[related]

Lucrurile merg prost și vor merge și mai prost, iar asta se întâmplă pentru că unii preferă să stea acasă și să invoce unul din argumentele de mai sus. Se poate și mai mult de atât, trebuie doar să-ți răpești 15 minute dintr-o duminică și să pui o ștampilă pe o hârtie.

Dacă nu, ultimul să stingă lumina.


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.